Victor Ponta este de părere că Mircea Geoană nu a înțeles un lucru esențial: nu poți candida pentru cea mai importantă funcție în stat fără să ai sprijinul unui partid puternic.
Tocmai de aceea, fostul premier afirmă că ex-secretarul general-adjunct al NATO nu va ajunge în turul 2 la „prezidențiale”.
„Mircea Geoană a refuzat să accepte o realitate. Nu poți să intri într-o asemenea bătălie singur, fără infrastructură. Nu e suficient să vorbești limbi străine.
Dacă era susținut de PSD, intra în turul 2 și, probabil, câștiga. Singur, nu cred că are cum să intre în turul 2. Voturile către Geoană nu pleacă de la PSD”, crede Victor Ponta.
Pe de altă parte, fostul prim-ministru îi transmite lui Mircea Geoană că „nu prea ai voie la politică să lași să se vadă când te doare ceva. Mă dor și pe mine, dar nu, nu le lași să se vadă, intră în fișa postului să-ți iei «Puie Monta». Dacă te superi, nu faci parte din jocul ăsta”.
Emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai” de miercuri, 20 noiembrie, cu Victor Ponta invitat, a fost transmisă live pe Gândul.
CITEȘTE ȘI:
Victor Ponta: „Lasconi vorbește de NATO ca despre capacul de WC”
Victor Ponta: „Lasconi e un SUROGAT de Băsescu și Ciucă e o caricatură a lui Iohannis”